Un șofer din comuna Epureni, județul Vaslui, era atât de beat încât nici măcar nu a putut să sufle în etilotest.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală din Murgeni, pentru a-i fi recoltate probe biologice.
„Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe drumul național DN 24A, în localitatea Bursuci, comuna Epureni, au depistat un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Totodată, întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a încercat testarea acestuia cu aparatul alcooltest, însă, fiindcă acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate și nu s-a reușit testarea acestuia, a fost condus la o unitatea medicală din Murgeni, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 5 Politie Rurală Murgeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.
Apoi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 5 Politie Rurală Murgeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Citește și Azilele groazei: 24 de persoane reținute!