O explozie urmată de incendiu a avut loc luni dimineaţa, 28 august 2023, la brutăria/pizzeria Karin din municipiul Paşcani.
În interior se aflau două butelii de GPL, cu capacitatea de 60-70 de litri fiecare.
Echipajele care au ajuns la locul intervenţiei au găsit în interior doar proprietarul, care era conştient. Acesta a suferit arsuri la o mână şi la nivelul feţei.
Au intervenit patru autospeciale de intervenţie şi stingere, o autospecială transport victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat, două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi.
Incendiul a fost lichidat. S-a acţionat pentru răcirea buteliilor. În apropiere, la 6-7 metri distanţă, se află un bloc de locuinţe.
S-a acţionat pentru evacuarea locatarilor din bloc. La finalizarea intervenţiei au fost verificate toate spaţiile, iar locatarii s-au întors în locuinţe.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi a informat că a fost deschis un dosar penal în urma exploziei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „nerespectarea măsurilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă” şi „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, au transmis reprezentanţii IJP Iaşi.
Coordonatoarea SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a transmis că bărbatul a suferit arsuri de gradul I şi II la o mână şi la nivelul feţei.
Citește și Primul nod turbion din România va fi construit de Umbrărescu