S-a născut în casa troienită de zăpezi, iar acum a fost externată. Copila, botezată Brândușa, a ajuns în spital la aproape 24 de ore după ce s-a născut.
A venit pe lume într-una dintre zilele în care județul Botoșani s-a aflat sub cod roșu de viscol și ninsoare, localitatea Crasnaleuca fiind complet izolată.
Mama fetiței, în vârstă de 41 de ani, a intrat în travaliu, iar micuța s-a născut acasă. A fost moșită de o rudă, care a fost ghidată prin telefon de cadrele medicale de la Ambulanță.
După aproape 24 de ore, fetița a ajuns la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU), cu greutatea de 2.200 grame.
Micuța a fost născută din sarcină la termen, dar cu restricție de creștere intrauterină.
„Starea fetiței a fost bună la internare, în pofida greutății mici și a condițiilor de la naștere.
Ne-a fost frică de infecție de cordon ombilical, deoarece secționarea inițiala a acestuia nu a fost în condiții septice.
Dar toate investigațiile au fost în limite fiziologice, surprinzător și împotriva condițiilor”, a precizat medicul primar de neonatologie Carmen Zaboloteanu, șeful secției Neonatologie din cadrulSJU Mavromati.
Potrivit specialistului, un mare plus a fost faptul ca fetița a fost alăptată de la început.
Asta a făcut ca la internare să fie în perfectă stare de sănătate și recuperarea greutății să fie rapidă. Astfel, în cinci zile copilul a putut fi externat tatălui nerăbdător.
Sursa: monitorulbt.ro
Citește și Un bărbat din Gorban și-a dat foc pe stradă