Un focar de COVID-19 a fost depistat în Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, potrivit informaţiilor furnizate, luni, 30 august, de către directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, Radu Firăstrău.
„Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Sunt 11 cazuri confirmate, şapte pacienţi şi patru angajaţi”, a precizat directorul DSP Neamţ.
În Secţia de Chirurgie a fost realizată dezinfecţia, iar personalul care nu a putut fi testat în week-end a fost testat luni, fiind aşteptate rezultatele.
În urma anchetei epidemiologice se va stabili dacă virusul SARS-CoV-2 a fost transmis de la pacienţi la angajaţii spitalului sau invers.
Citește și Cea mai frumoasă prietenă de fotbalist?