Doi tineri care se deplasau cu un autoturism au fost trași pe dreapta de polițiști, în timpul raziilor care au avut loc în orașul Roman, județul Neamț.
În portbagajul mașinii au fost găsite, în spațiul pentru roata de rezervă, mai multe pachete cu canabis învelit în folie de aluminiu.
De aici, ancheta s-a extins, fiind descoperită o plantație de canabis în curtea unui imobil din Sagna.
„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane (două, de 19 ani și o persoană, de 41 de ani), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna martie 2024, două dintre persoane ar fi achiziționat în mod repetat diverse cantități de semințe de canabis, iar în intervalul iulie – octombrie 2024, împreună cu cea de-a treia, ar fi înființat și îngrijit o cultură de canabis, în scopul comercializării.
Plantele ar fi fost cultivate în curtea unui imobil, situat în comuna Sagna, deținut de persoana de 41 de ani.
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate 8 plante de canabis, de aproximativ 34 de kilograme, 100 de grame de canabis, un grinder, precum și alte mijloace de probă.
Celelalte două persoane, cercetate în cauză, au fost oprite în trafic, în municipiul Roman, județul Neamț, în urma unei acțiuni tip ,,RAZIE” și prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în scopul vânzării, peste 400 de grame de canabis (provenite din aceeași cultură), ascunse sub roata de rezervă a autoturismului cu care s-ar fi deplasat.
La datele de 5 și 6 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.
La data de 6 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestul la domiciliu a acestora, pentru 30 de zile.
Cu privire la măsura preventivă, în ceea ce o privește pe persoana de 41 de ani, procurorii D.I.I.C.O.T. au formulat contestație”, a transmis IPJ Neamț.
Citește și Cutremur în mănăstirile din Suceava





