Tragedie uriașă chiar de sărbătoarea Sfintei Parascheva, pe DN 2 E, între Cornu Luncii și Rădășeni, în județul Suceava.
Pe porțiunea de drum recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total 9 oameni, pur și simplu s-au zdrobit unul de altul.
Un autoturism Volkswagen Golf, în care se afla doar o persoană, care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un Volkswagen Touran, care era condus de preotul Petrică Gavril din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, și în care se mai aflau soția, cumnatul și 4 copii.
În urma impactului extrem de violent, 4 oameni au murit pe loc – șoferul din prima mașină și trei persoane din celălalt autoturism, între care preotul, sora lui și soțul acesteia. Celelalte cinci victime, soția preotului și patru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, au fost transportate în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.
La circa o oră și jumătate de la producerea accidentului, unul dintre copiii preotului, o fetiță de doar 6 ani, a decedat la Spitalul Județean Suceava. Soția preotului se află în stare foarte gravă, fiind operată în cursul serii, unul dintre copii este în comă, iar alți doi sunt în stare stabilă.










Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că preotul se deplasa spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mașina condusă de preotul Petrică Gavril circula regulamentar, fiind lovită în plin de autoturismul Volkswagen Golf, care a intrat pe contrasens. Polițiștii au constatat că, la mașina care a intrat pe contrasens, acul vitezometrului s-a blocat la 130 km/h în urma impactului, în timp ce, la mașina condusă de preotul Petrică Gavril, acul kilometrajului a încremenit la 90 km/h.
” în care se afla doar o persoană”
trebuia sa fie mai multe?? sa moara?