Lucrătorii de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat și-a prins piciorul într-un utilaj agricol pe câmp.
La data de 03.11.2025 în jurul orei 16:45, bărbatul efectua lucrări agicole cu combina proprietate personală la un teren al sau, respectiv recoltarea porumbului, iar la un moment dat, pe fondul neatenției, și-a prins piciorul drept în valul combinei, suferind leziuni.
Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, având diagnosticul prezumtiv: traumatism picior drept prin strivire.
În cauză s-a întocmit proces-verbal de constatare în care numitul a declarat că a fost un accident nefericit și nu dorește să formuleze plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 1 din Codul Penal.
Citește și Spanacul ajută la eliminarea toxinelor





