Ana-Maria Florescu, femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi unui bărbat în parcul din centrul municipiului Vatra Dornei, și-a aflat joi, 24 iunie, sentința.
Florescu a fost găsită vinovată pentru trei capete de acuzare, ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase, fapte pentru care a fost condamnată de Tribunalul Militar Iași la doi ani și șapte luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere.
În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan Csapai, bărbatul decedat, să primească daune morale de 90.000 de lei și daune materiale de 35.000 de lei. Asta în condițiile în care rudele celui decedat au cerut despăgubiri de 550.000 de euro.
Procurorii de la Parchetul Militar Iași au anunțat că au contestat deja soluția.
Angajata Jandarmeriei este cea care în ziua de 19 iulie 2019 a folosit un spray lacrimogen pentru a pulveriza un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi cu care se afla în misiune. Jetul a fost pulverizat de la o distanță de numai 10-15 centimetri de fața lui Ioan Csapai, iar normele prevăd o distanță de minimum un metru și jumătate. În plus, spray-ul folosit nu era cel din dotarea instituției, ci unul personal. Intervenţia brutală s-a soldat cu decesul bărbatului, și toate încercările de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la fața locului s-au dovedit inutile.
Jandarmii au încercat să-l imobilizeze pe bărbat după o reclamație, prin care un părinte a sesizat că fiica sa ar fi fost pipăită indecent în parc, reclamație care ulterior nu a putut fi probată.
Citește și România are cea mai mare rată a deceselor în urma accidentelor rutiere