Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat săptămâna trecută noile prețuri de producție a energiei termice pentru centralele termice din România.
În Iaşi, situaţia diferă comparativ cu marile oraşe în sensul în care investiţiile realizate de municipalitate în sistemul de termoficare aduc oraşul într-o situaţie acceptabilă. Va exista o scumpire, însă nu de proporțiile celorlalte municipii.
„În total am investit peste 250 milioane de euro, am avut trei surse finanțare. Conexiunea dintre cele două CET-uri se face printr-o magistrală, de 1.100 în diametru.
Noi avem două surse importante de energie termică și electrică, un CET la 11 km de oraș care a fost finalizat prin anii 87, destul de modern, cu o tehnologie nouă de ardere a cărbunelui și CET-ul pe gaz, unde nu mai producem energie electrică decât printr-un motor termic foarte performant de 6 MW, cu care dăm energie în sistemul național și ne aduce și profit.
S-a mai accesat un împrumut luat de CET, dar preluat de Primărie, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare pentru reabilitarea rețelelor de transport, 20 de milioane euro fără TVA și apoi două granturi POIM, unul finalizat în 2016 și al doilea în 2021. Ambele au fost în jur de 130 milioane de euro.
Din împrumut am făcut punctele termice, respectiv introducerea de module termice. La acest împrumut s-a adăugat și un grant din partea Guvernului elvețian, de aproape 6 milioane de fraci elvețieni”, a explicat Mihai Chirica.
Citește și Medic din Onești: „Avem multe cazuri și de vaccinați. Ei transmit boala”