Patru dintre frații Corduneanu, Vasilică, Florinel, Gelu și Petronel dar și soțiile acestora au fost reținuți luni, 31 octombrie 2022, într-un dosar de cămătărie și șantaj.
„La începutul anului 2021, în municipiul Iași, s-ar fi constituit două grupări infracționale organizate, în scopul acordării de împrumuturi bănești, cu camătă cuprinsă între 20 și 120%, uneori camăta ajungând la 400%. Membrii celor două grupări infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile. Astfel, următoarele categorii de persoane s-ar fi împrumutat de la membrii celor două grupuri infracționale organizate: persoane care ar deține imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și persoane care ar săvârși diverse infracțiuni”, se arată într-un comunicat al DIICOT.