Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță demararea lucrărilor aferente contractului „Expertiza tehnică și execuția lucrărilor, proiect tehnic de execuție, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru punerea în siguranță a obiectivului de pe DN 12B, km 2+290 – 2+550”, din exteriorul localității Târgu Ocna (mai exact la ieșirea din Gura Slănicului spre Slănic-Moldova), județul Bacău.
Contractul vizează eliminarea riscului căderilor de pietre de pe versanți, având în vedere evenimentele de acest gen petrecute în mod repetat pe sectorul menționat, de natură să pună în pericol atât siguranța sistemului rutier, cât mai ales a participanților la trafic.
Durata contractului este de 6 luni, perioadă în care antreprenorul desemnat, SC Holtex Grup Invest SRL, va executa lucrări de rânguire a versantului, explozii controlate pentru degajarea rocilor cu risc de prăbușire, stabilizarea cu plase și montarea de garduri de protecție, precum și reparații la zidul de sprijin existent.
În perioada lucrărilor, traficul se va desfășura dirijat pe un sens, alternativ. Cu această ocazie, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul produs în trafic, cu recomandarea de a respecta semnalizarea instituită în zona de lucru.
Citește și Cât vom plăti energia electrică și gazele de la 1 aprilie?