Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2010, a fost unul dintre marii protagoniști ai exploziei literare latino-americane a anilor 1960-1970, alături de columbianul Gabriel Garcia Marquez și argentinianul Julio Cortazar, conform AFP.
Mario Vargas Llosa s-a născut la 28 martie 1936, la Arequipa, în Peru, și a copilărit în Bolivia, împreună cu mama și bunicii materni, trăind în iluzia că tatăl lui murise și că fusese un erou.
În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, conform nobelprize.org/.
În perioada 1950 și 1952 a urmat cursurile unei școli militare din Lima.
În 1953, a intrat la Universitatea Națională San Marcos din Lima pentru a studia literatura, luându-și licența în literatură cinci ani mai târziu, cu teza „Baze pentru o interpretare a lui Ruben Dario”.
A obținut apoi un doctorat în filosofie și litere la Universitatea Complutense din Madrid, în 1959.
Debutul
S-a stabilit la Paris. Eforturile de a-și îndeplini vocația literară încep să dea roade atunci când publică un set de povestiri, în 1959, cu titlul „Los jefes”, pentru care a primit Premiul „Leopoldo Arias”, arată site-ul nobelprize.org/.
Primul său roman, „Orașul și câinii” (1963) i-a adus o rapidă consacrare internațională, cartea fiind tradusă în 20 de limbi, pentru ca apoi să fie ecranizată, scrie site-ul humanitas.ro.
I-a urmat „Casa verde” (1966), roman cu influențe din William Faulkner, pentru care a primit Premiul Criticii Spaniole, iar în 1967 Premiul Național pentru Roman (Peru) și Premiul Internațional de literatură „Romulo Gallegos” (Venezuela), informează humanitas.ro/.
În 1955 s-a căsătorit cu o mătușă, Julia Urquidi, stârnind controverse în familie.
A divorțat de ea în 1964, pentru ca un an mai târziu să se însoare cu verișoara lui, Patricia.
Va avea cu aceasta din urmă trei copii: Alvaro Vargas (1966), scriitor și editor; Gonzalo (1967), om de afaceri; Morgana (1974), fotograf.
A călătorit, a predat la universități din America și Europa, devenind scriitor celebru prin forța epică, luciditatea și ironia sa, mai indică site-ul humanitas.ro/.
În 1967, a lucrat ca traducător pentru UNESCO în Grecia, cu Julio Cortazar.
O perioadă a avut domiciliul alternativ la Paris, Londra și Barcelona.
A revenit la Lima în 1974, unde a continuat să scrie. În 1976, a fost ales președinte al PEN International.
În 1981 a publicat romanul istoric „Războiul sfârșitului lumii”, ce are acțiunea localizată în Sertao, în Brazilia secolului al XIX-lea, bazându-se pe evenimente reale.
Joaca de-a comunismul
În tinerețe a cochetat cu comunismul, dar, când revoluția a dat semne că a devenit o dictatură opresivă, în care scriitorii au simțit că libertatea lor de a crea este restricționată, Vargas Llosa s-a distanțat de Fidel Castro și socialism și a început să susțină reformismul, pluralismul liberal, democrația și piața liberă, se mai arată pe nobelprize.org/.
În 1988 înființa partidul Movimiento Liberdad care a intrat în componența Frontului Democratic.
A candidat, din partea acestei formațiuni, la președinția țării, la alegerile prezidențiale din Peru, în 1990, dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în fața lui Alberto Fujimori, scrie nytimes.com/.
Opera sa, pe scurt
Romanul „Lituma în Anzi” (1993) se ocupă de crimele comise de o grupare maoistă împotriva sătenilor din munții Anzi.
Romanul istoric „Sărbătoarea țapului” (La fiesta del Chivo, 2000) avea să fie vândut în peste 400.000 de exemplare în limba spaniolă.
Dintre volumele sale, mai amintim: „Băieții și alte povestiri” (1967), „Conversație la Catedrala” (1969), „Pantaleon și vizitatoarele” (1973), „Orgia perpetuă. Flaubert și Doamna Bovary” (1975), „Mătușa Julia și condeierul” (1977), „Războiul sfârșitului lumii” (1981), „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?” (1986), „Elogiu mamei vitrege” (1988), „Adevărul minciunilor” (1990), „Peștele în apă” (1993), „Caietele lui don Rigoberto” (1997), „Scrisori către un tânăr romancier” (1997), „Paradisul de după colț” (2003), „Tentația imposibilului” (2004), „Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu” (2006), „Rătăcirile fetei nesăbuite” (2006), „O mie și una de nopți” (2009), „Arme și utopii” (2009), „Visul celtului” (2010), „Civilizația spectacolului” (2012), „Eroul discret” (2013), „Jumătate de secol cu Borges” (2020), „Vânturile” (2021), „Două singurătăți. Despre roman în America Latină: Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Garcia Marquez” (2022), „Mario Vargas Llosa, Ruben Gallo, Conversație la Princeton” (2023), conform britannica.com/.
Premiul Nobel pentru Literatură
A fost distins cu Legiunea de Onoare a Franței (1985), Premiul „Asturias” (1986), Premiul ”Miguel de Cervantes”, Premiul Păcii acordat de Asociația Librarilor Germani (1996), Premiul Planeta (1993).
În 2013, a fost distins cu Premiul „Columnistas de El Mundo”, ca recunoaștere a contribuției sale jurnalistice, potrivit www.cervantes.es.
Academia Suedeză i-a acordat, în 2010, Premiul Nobel pentru Literatură, iar în 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel primul membru al așa-numiților „Immortels”, fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză.
În 2020, pentru romanul „Tiempos recios”, lansat în 2019, Mario Vargas Llosa a primit Premiul „Francisco Umbral” pentru Cartea Anului, acordat de Fundația „Francisco Umbral”, potrivit www.rae.es/noticia.
Vizita în România
Scriitorul Mario Vargas Llosa a vizitat România în 1995, ca invitat al Editurii Humanitas, cu ocazia lansării a două dintre romanele sale.
A revenit la noi în țară, în septembrie 2005, pentru a participa la lansarea altor două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor.
În 2005 a vernisat și o expoziție de fotografii realizate de fiica sa, Morgana, și a participat la Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun, unde i-a fost acordat Premiul „Ovidius”, pentru „valoarea operei literare și contribuția la afirmarea libertății de expresie și a toleranței interetnice”.
De asemenea, a vizitat România în 2013, când a asistat, la Cluj-Napoca, la spectacolul cu piesa „O mie și una de nopți”, scrisă de el în 2008.
Cu acest prilej a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.
În contextul morții sale, la 13 aprilie 2025, AFP relata că moartea sa marchează finalul unei epoci: cea a generației de aur a literaturii latino-americane, al cărei ultim mare reprezentant a fost.
Sursa: AGERPRES
Citește și Bărbaţii şi femeile nu vorbesc la fel!
