Furtuni puternice au avut loc în nordul Spaniei, iar Zaragoza, care se află la jumătatea drumului între Barcelona şi Madrid, a fost lovită de o revărsare impresionantă de apă.
Teodora, o româncă care s-a stabilit în Zaragoza, susține că imaginile erau cu adevărat apocaliptice, iar oamenii se temeau pentru viața lor.
Oamenii s-au urcat pe maşini sau în copaci, ca să scape de viiturile puternice.
Este doar începutul avertizează meteorologii: una dintre cauzele fenomenelor extreme care răvăşesc Europa sunt oceanele din ce în ce mai calde.
Potopul din Zaragoza i-a îngrozit pe oameni. În doar câteva minute, a plouat cât într-o lună.
Teodora, o româncă stabilită în Zaragoza de 18 ani, e şocată de furia naturii.
„Nivelul apei creştea foarte repede, ajungea până la genunchi în magazine şi în casele oamenilor, în zona afectată sau în garaje”, a spus Teodora pentru observatornews.ro.
Circulaţia trenurilor între Zaragoza şi Barcelona a fost întreruptă, autobuzele şi-au schimbat ruta, iar multe case au rămas fără electricitate.
Cinci regiuni sunt în continuare sub avertizare de caniculă, ploi sau furtuni, anunţă Agenţia Naţională de Meteorologie.
În timp ce la Mallorca vor fi 36 de grade Celsius, în zonele de coastă vijeliile vor face prăpăd.
Explicaţia pentru vremea extremă care răvăşeşte continentul este, poate surprinzătoare: Oceanul Atlantic. Brusc, s-a încălzit.
La fel s-a întâmplat şi cu Pacificul şi cu Oceanul Indian.
De fapt, toate apele planetei au devenit mai calde.
Ce se întâmplă anul acesta în nordul oceanului e diferit de tot ce am văzut până acum: temperatura apei a bătut recordurile.
Este cu 1,36 de grade mai caldă decât în media ultimilor 40 de ani.
Creşterea e uriaşă.
În plus, Europa se încălzeşte de două ori mai repede decât media globală.