O mașină în care se aflau trei bărbați a ieșit în decor, răsturnându-se pe câmp, la ieșirea din localitatea Grivița, județul Vaslui.
În urma accidentului rutier, toți trei s-au ales cu leziuni, fiind transportați la spitalul din Bârlad.
Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor cu 8 militari pentru gestionarea unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Grivița, pe DN 24D, în care au fost implicați trei bărbați.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Cel mai probabil, șoferul a pierdut controlul direcției și a ieșit de pe carosabil, răsturnându-se pe câmp.
„În urma acestui accident, cei trei bărbați au suferit răni minore și au reușit să se autoevacueze din autoturism, dar au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad pentru îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), pentru înlăturarea oricărui pericol.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului sunt în curs de cercetare și vor fi stabilite de către organele abilitate.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
„În urma primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Perieni, județul Vaslui, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care circula din direcția Bârlad către Galați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a celor doi pasageri din autoturism, bărbați de 24, respectiv 30 de ani, care au fost transportați la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ”, au transmis și cei de la poliție.
Citește și Ajută la ceva săpunurile antibacteriene?





