A fost un meci nebun în Copou, între Poli Iași și Dinamo București, meci disputat luni seara și terminat la egalitate 2-2.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 24 de ori, de 10 ori au câştigat bucureştenii, de şapte ori s-au impus ieşenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
Prima confruntare a avut loc pe „Arena Naţională”, pe 29 iulie 2012, şi s-a încheiat cu 5-2 pentru gazdele de atunci. Eroul partidei a fost George Ţucudean, cel care a marcat de patru ori şi a oferit pasa decisivă la cea de a cincea reuşită a dinamoviştilor (Laurenţiu Rus). Pentru vizitatori au punctat Daniel Onofraş şi Iulian Vladu. Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri.
Penalty pentru Poli Iași! O intervenție neinspirată în careu a lui Samayoa le aduce bucureștenilor o lovitură de pedeapsă!
Minutul 2: GOOOL Dinamo! Selmani a transformat lovitura de pedeapsă!
Minutul 6: Alin Roman driblează în careu și trimite o centrare în forță. Din păcate pentru ieșeni, execuția a fost prea în forță și a părăsit suprafața de joc.
Minutul 9: Hakim Abdallah s-a prăbușit la pământ. Atacantul acuză dureri și va fi schimbat. Neagu îi va lua locul.
Minutul 14: GOOOL Poli Iași! Mihai Bordeianu trimite o torpilă de la 30 de metri! Șutul a fost puțin deviat de căre un fundaș al câinilor, ceea ce a însemnat o misiune imposibilă pentru portar.
Minutul 20: Raul Opruț a văzut cartonașul galben.
Minutul 22: Cătălin Cîrjan a lobat mingea peste fundașii Iașului, Politic a preluat și a șutat, dar Jesus Fernandez a reușit să respingă cu un reflex extraordinar.
Minutul 30: După accidentarea lui Abdallah, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a fost nevoit să facă o altă schimbare din cauza unei accidentări.
Politic a părăsit terenul șchiopătând, iar în locul său a intrat Ahmed Bani. Gnahore a preluat banderola de căpitan.
Minutul 34: Poli Iași a solicitat un penalty! Kamberi, care scăpase singur spre poartă, a fost împins de Homawoo în momentul execuției. Dezechilibrat, Kamberi a trimis mingea peste poartă.
Arbitrul Sebastian Colțescu a ignorat protestele echipei gazdă, iar nici din camera VAR nu s-a intervenit.
Minutul 45+4: GOOOL Poli Iași! Nicolas Samayoa înscrie și își spală păcatele, după ce a provocat penalty-ul în minutul doi.
Minutul 51: Ahmed Bani a trimis în forță de la distanță, dar mingea a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Fernandez.
Minutul 57: GOOOL Dinamo! Todor Todoroski și-a băgat singur mingea în poartă!
Minutul 66: Kameri i-a luat mingea lui Cristi Costin și l-a pus la încercare pe Golubovic cu un șut în forță, de la distanță.
Minutul 77: Homawoo vede cartonașul galben.
Minutul 79: Selmani intră în careu și trage la colțul scurt! Fernandez a avut reflexele la el și a respins cu piciorul.
Minutul 90+5: Final de meci!
Poli Iași: Fernandez – Atanaskoski, Todoroski, Samayoa, Claudio Silva – Gouet – Gheorghiță, Bordeianu, A. Roman, Tailson – Kamberi.
Rezerve: Niga, Tănasă, R. Ispas, F. Ilie, Guilherme Santos, Stefanovici, V. Gheorghe, L. Mihai, Miskovic, Harrison, G. Teixeira, D. Popa
Antrenor: Tony da Silva
Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Bordușanu, Cîrjan, Gnahore – Abdallah, Selmani, Politic
Rezerve: Roșca, Pașcalău, Licsandru, P. Neagu, Bani, Patriche, A. Irimia, Rotund, Amzăr, Florescu, C. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic