Consiliul olandez pentru sănătate a trecut în revistă modurile de pregătire a cafelei, subliniindu-le pe cele recomandabile.
Conform recomandărilor acestui consiliu, cafeaua la filtru este mai sănătoasă decât cea pregătită la ibric.
Boabele de cafea conţin diterpene, substanţe organice din care principalele sunt cafestolul şi kahweolul. Unele studii au arătat că aceste substanţe duc la creşterea uşoară a colesterolului rău (LDL) din sânge.
Pregătirea cafelei cu un filtru de hârtie reţine aceste elemente, băutura rămânând aproape fără ele, relatează passionsante.be.
În cafetiera cu filtru de hârtie sau în aparatele cu capsule, cafestolul şi kahweolul dispar aproape complet, aşa încât efectul asupra colesterolului este nesemnificativ.
Cafetiera cu filtru metalic, precum şi cafeaua grecească sau turcească (la ibric) nu elimină cafestolul şi kahweolul, prin urmare un consum ridicat (de peste cinci ceşti pe zi) poate avea un oarecare impact – limitat totuşi – asupra nivelului de colesterol rău.
Cafeaua espresso nu pune niciun fel de problemă. Apa sub presiune ridicată trece rapid prin cafeaua măcinată mărunt, cu care intră în contact foarte puţin timp.
Ca să se constate o eventuală influenţă asupra colesterolului ar fi nevoie de o cantitate foarte mare.
Citește și De ce ni se dezleagă şireturile singure?