Dr. Geta Drăghici, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău, este cercetată la locul de muncă, în urma unei anchete publicate de Ziarul de Bacău.
Suspiciunile sunt legate de o externare, pe care medicul ar fi făcut-o în dimineața zilei de 22 octombrie 2020 (foto mai jos). În aceeași zi, în calitate de activist USR, dr. Drăghici a participat la învestirea primarului nou ales, Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Ulterior, pentru acea zi, și-a luat concediu.
Dr. Geta Drăghici, pe 22 octombrie 2020: o externare, la locul de muncă, și o învestire, la Insula de Agrement!
Întrebată de Ziarul de Bacău despre externarea pe care ar fi făcut-o în concediu, dr. Drăghici a negat vehement. „În ziua aceea, nu am fost deloc la spital, mi-am luat o zi integrală de concediu”, a afirmat, marți, medicul.
Miercuri însă, potrivit unui comunicat de presă, conducerea SJU Bacău s-a autosesizat din articolul de presă și a făcut verificări interne. Prin intermediul Oficiului juridic, au fost verificate documentele medicale emise, la 22 octombrie 2020, de către medic.
Citeşte şi Scene porno cu un poliţist: s-a fotografiat gol și cu un morcov… într-un loc întunecat
„Din analiza acestor înscrisuri a reieșit că documentele au fost elaborate fără ca medicul în cauză să fi fost prezent la locul de muncă (Maternitatea SJU Bacău), acesta aflându-se în concediu de odihnă în ziua de 22 octombrie 2020. Mai mult, din analiza cererii de concediu depusă, a reieșit că aceasta a fost făcută cu nerespectarea vădită a normelor și prevederilor stipulate de Regulamentul de Organizare și Funcționare al SJU Bacău”, afirmă Spitalul Județean de Urgență.
Potrivit comunicatului de presă, „SJU Bacău va acționa în consecință, urmând toate pârghiile legale avute la dispoziție pentru îndreptarea neregulilor constatate”.
În urma afirmațiilor SJU Bacău, Ziarul de Bacău a solicitat din nou un punct de vedere de la dr. Geta Drăghici, însă medicul a precizat că nu are nimic de comentat.