Polițiștii din cadrul Stațiunii Târgu-Ocna au luat măsura reținerii unui tânăr de 30 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni. Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Bacău.
La data de 03 noiembrie 2022, în jurul orei 23.00, o patrulă mixtă formată din polițist și jandarm din Târgu-Ocna a depistat în trafic, pe strada Tiseşti din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 30 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cu ocazia audierii bănuitului, acesta a depus la dosar, în original, o adeverință medicală având semnătura și parafa unui medic specialist neurolog si ștampila unei unități spitalicești, în care era consemnat faptul că ar fi alergic la ace medicale și se recomandă evitarea contactului cu ace, seringi.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi folosit în fals înscrisul oficial, cu scopul de a produce consecințe juridice, respectiv de a înlătura răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice, fapt pentru care este cercetat și sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals.
La data de 10 mai a.c., faţă de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind condus în arestul IPJ Bacău.
Citește și Procurorul Horodniceanu, luat la mișto de o fostă procuroare