Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat sâmbătă, 27 iulie, suplimentarea de urgență a fondurilor alocate realizării autostrăzii A 13 Brașov – Bacău. Aceasta face parte din proiectul autostrăzii Iași – Bacău – Brașov de legare a Moldovei de Transilvania printr-o șosea de mare viteză.
Bacău – Brașov este în faza licitației pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic, dar procedura s-a amânat de două ori, pentru că nu s-a prezentat niciun ofertant. Cauza ar fi suma prea mică oferită de CNAIR.
Potrivit anunțului postat pe SICAP, studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PTh) pentru autostrada A13 sunt evaluate de CNAIR la aproximativ 30 milioane de lei plus TVA. Din cauza sumei prea mici, ce nu corespunde unei lucrări de asemenea amploare, licitația s-a amânat de două ori, în lipsă de ofertanți.
Luni se va face o erată la achiziția lansată de CNAIR, iar bugetul alocat va fi suplimentat de la bugetul de stat”, a anunțat ministrul Finanțelor. El nu a avansat o sumă ce va fi acordată și a apreciat că „numai piața fixează prețul”.
Ca fost auditor, Eugen Teodorovici a mai precizat că este legală o astfel de modificare a parametrilor unei licitații în derulare.