Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași (DSVSA) au amendat cu 148.000 de lei mai multe magazine din Iași.
În urma controalelor tematice efectuate în ultima perioadă, inspectorii au găsit mizerie și alimente păstrate în condiții necorespunzătoare. De asemenea, au mai fost identificate unități care funcționau fără documente de înregistrare sanitar-veterinară.
„Au fost controlate peste 160 de unități de alimentație publică, unde au fost descoperite mai multe nereguli: nerespectarea cerințelor de igienă privind manipularea și depozitarea produselor alimentare și cele privind ambalarea și etichetarea produselor alimentare în vederea depozitării și valorificării. Pentru aceste nereguli au fost date amenzi între 5.000- 10.000 de lei, în total fiind de 148.000 de lei în perioada aceasta”, a declarat Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași.
Citește și Vești tot mai proaste de la Wizz Air