Noi date despre accidentul în care au fost implicate șase autoturisme, produs duminică seară pe DN11 Bacău – Onești, în comuna Măgura.
Potrivit pompierilor băcăuani, patru persoane, doi adulți și doi minori, au fost evaluate la locul accidentului și transportate la spital.
Toate victimele erau conștiente în momentul în care au fost preluate de echipajele medicale.
Accidentul produs duminică seară pe DN11 Bacău – Onești, în satul Măgura, comuna Măgura, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție.
Potrivit ISU Bacău, patru persoane – doi adulți și doi minori – au fost evaluate de echipajele medicale.
Toate erau conștiente și, după primele îngrijiri, au fost transportate la spital pentru investigații, tratament și îngrijiri de specialitate.
Pentru gestionarea accidentului, pompierii băcăuani au trimis la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
Șase mașini implicate în accident
Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre diagnosticul victimelor sau despre starea acestora după transportul la spital.
Cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.





