Dr. Valeriu Gheorghiță a făcut câteva precizări, joi, 7 octombrie, la Spitalul Militar, după ce s-a vaccinat cu doza 3.
„Astăzi, riscul de infectare este foarte mare”, a avertizat dr. Valeriu Gheorghiță, în fața Spitalului Militar.
Șeful CNCAV a explicat că „practic, în momentul de față, dacă vorbim de o rată de incidență de peste 10 la mie, înseamnă că o persoană din 100 este potențial infectată când mergem pe stradă. Riscul de infectare este crescut”.
În acest sens, dr. Valeriu Gheorghiță a mai spus că „decizia de a nu îmi vaccina, de pildă, copilul de 12 ani, de teama unor reacții adverse, nu este una suficient de întemeiată ținând cont că boala în sine este mult mai complicată ca evoluție și ca potențiale sechele pe termen lung, inclusiv acele riscuri de complicații cardiace de care știm că majoritatea tinerilor se tem”.