Un șofer din județul Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să dea 200 lei mită unor polițiști.
Polițiștii de poliție judiciară din cadrul DGA Botoșani au fost sesizați, la sfârșitul săptămânii trecute, de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, li s-a oferit o sumă de bani cu titlu de mită.
În fapt, pe raza localității Icușeni Vale, comuna Vorona, județul Botoșani, polițiștii au oprit un conducător auto, întrucât acesta, aflându-se în trafic, la volanul unui autoturism, nu purta centura de siguranță.
Totodată, în urma controlului documentelor, polițiștii au constatat faptul că respectivul conducător auto nu deținea asupra sa certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Imediat după ce a înmânat documentele, pe care le avea asupra sa, conducătorul auto, în vârstă de 29 de ani, a coborât din autovehicul, s-a îndreptat către autospeciala de poliție și a remis, cu titlu de mită, suma de 200 lei, disimulată într-un document, format A4, pentru a determina organele de poliție să nu dispună măsurile legale cu privire la abaterile constatate.
Agenții de poliție au înregistrat momentul remiterii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat propunerea conducătorului auto.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Citește și Sarea face prăpăd în organism