Boboteaza (Sărbătoarea Botezului Domnului) a fost instituită în amintirea botezului primit de Iisus Hristos de la Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. Potrivit calendarului ortodox, este prăznuită la 6 ianuarie.
Boboteaza se mai numeşte Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi s-a arătat Mântuitorul, a ieşit pentru prima dată în lume, fiind mărturisit ca Mesia.
Botezul Domnului în apa Iordanului are o dublă semnificaţie: pe de o parte, prin cufundarea în apă, Iisus Hristos sfinţeşte firea apelor, pregătind botezul creştin; pe de altă parte, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl (prin glasul care zice: „Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”), Duhul Sfânt (în chip simbolic de porumbel), şi Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului.
Primele menţiuni despre această sărbătoare datează din secolul al III-lea, fiind atestată pentru prima dată în Alexandria, de Clement Alexandrinul.
„Constituţiile Apostolice” o menţionează printre primele sărbători creştine. „Testamentum Domini” (secolul al IV-lea) o aminteşte ca singura sărbătoare existentă, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului.
Din secolul al IV-lea înainte, avem mărturii numeroase despre Bobotează, din predicile celebre ţinute de Părinţii Bisericii. În Apus nu avem dovezi despre existenţa ei înainte de secolul al IV-lea.
Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creştini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan.
Cum botezul era numit în vechime „luminare”, sărbătoarea Bobotezei a mai primit numele de „sărbătoarea luminilor” sau „a luminării”. În aceeaşi zi se săvârşeau Ceasurile Mari sau Împărăteşti, la care asistau împăraţii bizantini şi demnitarii lor.
La români, în fiecare an, în cetăţile de scaun ale Ţărilor Româneşti, Boboteaza se serba cu deosebit fast, iar sfinţirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul ţării, în prezenţa domnitorului şi a curţii.
În această zi, conform obiceiurilor vechi, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare şi de botezare a credincioşilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor şi lacurilor, împuşcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor şi gospodăriilor.
Boboteaza mai include şi motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece şi descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine şi pentru holde.
De Bobotează se crede că se deschide cerul şi animalele vorbesc şi că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutaţi de lupi, singurii care văd aceste spirite, le aleargă şi le sfâşie cu dinţii.
Tot în această zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor.
În ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor: „Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!”.
Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificaţii.
În alte zone, copiii poartă colaci şi lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui Alexie, răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an, după cum se afirmă pe Agerpres.
