Opera Naţională Română Iaşi va deschide stagiunea 2020 – 2021, marţi, 3 noiembrie, cu spectacolul „Tosca”, de Giacomo Puccini, ca urmare a pandemiei de COVID-19 fiind puse în vânzare bilete pentru 30% dintre locuri.
Spectacolul este programat la data la care în urmă cu 64 de ani a avut loc prima reprezentaţie cu această producţie din istoria instituţiei.
„În semn de recunoştinţă pentru artiştii care au pus bazele Operei ieşene, la ceas aniversar, este programată, la fel ca în ultimii ani, opera în trei acte compusă de Puccini, al cărei libret a fost scris de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa”, informează ONRI.
Din distribuţia spectacolului fac parte soprana Diana Bucur (Floria Tosca) şi doi invitaţi speciali: Marius Vlad Budoiu (Mario Cavaradossi) de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca şi Sandor Balla (Scarpia) de la Opera Maghiară Cluj.
Conducerea muzicală va fi asigurată de Alessandro Cedrone.
Biletele la reprezentaţia aniversară a Operei Naţionale Române Iaşi sunt puse în vânzare de miercuri, de la ora 12,00, pe site-ul operaiasi.ro şi la Agenţia Operei, situată în foaier.