Ca să îl cităm pe prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” (IBCV) din Iaşi, ieri „a ars inima Moldovei”.
Blocul operator al celui mai mare spital de boli cardiovasculare din Moldova a fost distrus în totalitate.
Din fericire, nu a fost nicio victimă, cel puțin nu a fost nicio victimă directă a incendiului.
Dar câte vor fi oare victimele faptului că la cel mai mare spital de boli cardiovasculare nu se poate opera?
Ce se va întâmpla cu oamenii care aveau programate operații acolo, oameni cu boli grave, oameni pentru care fiecare zi contează?!
Cu siguranță că acest lucru și acești oameni nu îi preocupă deloc pe cei care conduc astăzi Iașiul!
Preocupările lor mărunte din aceste zile au arătat ieșenilor lipsa de valoare a celor care ocupă vremelnic funcții de conducere în Iași.
„Mai-marii” Iașiului aveau, ieri, următoarele preocupări: Maricel Popa, președinte CJ Iași și președinte interimar PSD Iași, se certa public, prin comunicate de presă, cu Gabriel Harabagiu!
Îi transmitea acestuia că e „fariseu”, după ce, anterior, Harabagiu îl făcuse, indirect, „politruc”! Da, cam ăsta e nivelul președintelui CJ Iași și al încă viceprimarului Iașiului!
Un nivel atât de mic și de imatur, înglodat într-o mocirlă și cu niște preocupări greu de priceput de o minte rațională!
Ce făcea Chirica ieri? Se îmbrățișa cu Băsescu la Chișinău! Da, și-a făcut timp și de Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași!
A „rezolvat” problema în stilul său specific: a scris pe Facebook! Primarul „Facebook” a transmis fanilor „naturali” de pe rețeaua de socializare un mesaj destul de clar: Institutul este în subordinea Ministerului Sănătății, să rezolve ei problema!
La Mihai Chirica lucrurile sunt deja clare! Ne-am convis deja că pune vendetele personale în fața interesului Iașiului, că nu are proiecte și că tot, dar absolut tot ceea ce face este doar de fațadă!
Nu am văzut, însă, nici de la Maricel Popa vreun comunicat prin care să anunțe că a luat legătura cu Ministerul Sănătății și se vor aloca fonduri pentru spital, nu a trimis vreun comunicat prin care să ne anunțe că e la București și că pune presiune pe Guvern, pe colegii săi de partid, până la urmă, să salveze spitalul de la Iași.
Maricel Popa a avut ieri preocupări mult sub demnitatea unui lider de partid aflat la guvernare, se certa public cu foștii colegi de partid!
Maricel Popa a avut ieri o revelație, a aflat că Mihai Chirica nu face nimic pentru Iași și că Gabriel Harabagiu e un „fariseu”!
Domnule Popa, haideți să recapitulăm puțin! Cine l-a făcut pe Chirica primar? PSD, PSD condus de Liviu Dragnea, actualul dvs șef de partid!
Cine l-a făcut pe Harabagiu viceprimar? Același PSD, domnule Popa! Cine îl lăuda pe Mihai Chirica pe la televiziuni și se mândrea că îl consiliază de la „măsuță”? Dumneavoastră, domnule Popa!
Domnule Popa, nu ați apărut din spuma mării, nu sunteți imaculat și fără de vină în legătură cu situația în care se află astăzi Iașiul!
Dumneavoastră, cei care conduc PSD și guvernează această țară sunteți la fel de responsabili pentru dezastrul din Iași ca și Chirica! Poate chiar mai responsabili!
Până când „liderii” Iașiului vor termina să își expună mizeriile de partid în public, până nu își vor da seama de adevărata tragedie care s-a întâmplat la Institutul de Boli Cardiovasculare (dacă își vor da seama), Moldova va rămâne fără „inimă”… că fără minte se pare că era deja!