Uns de câteva zile ca prefect al Iaşiului, Marian Grigoraş a reuşit să-l înnegrească, la figurat, pe subprefectul Bogdan Abalaşi. Iar acest lucru se vede cel mai bine din ultimele poze şi postări pe Facebook ale subprefectului.
Obişnuit să posteze pe pagina sa de Facebook fiecare pahar de apă pe care-l bea pe zi (însoţit de un mic text explicativ), subprefectul Bogdan Abalaşi a arătat şi astăzi, 23 februarie, că groaza de Grigoraş îl cam paralizează. De unde scria frumos, atent, fără greşeli de gramatică, subprefectul Abalaşi a ajuns atât de speriat încât nici sensul cuvintelor pe care le foloseşte nu-l mai cunoaşte!
Iată noua postare a lui Abalaşi: „O inițiativa foarte buna a Federatiei SANITAS din Romania, si anume inițierea unei dezbateri in cadrul campaniei „Nu agresări cadrele medicale!” Având in vedere ultimele evenimente petrecute la nivel naţional, adoptarea unui act legislativ care sa apere corpul medical si care sa descurajeze violenta de orice natura – fizica sau verbala, este impetuos necesar”.
Nu am modificat nimic, motiv pentru care punem două întrebări:
1. Cum se scrie corect „Nu agresări cadrele medicale!” sau „Nu agresaţi cadrele medicale!”? Se mai putea scrie şi „Spuneţi NU agresării cadrelor medicale”. De fapt, se putea scrie oricum, mai puţin aşa cum a făcut-o subprefectul Abalaşi…
2. Ce a vrut să spună subprefectul cu „impetuos necesar”? „Impetuos” (conform DEX) este definit astfel: „Care dovedeşte o forţă sau se manifestă ca o forţă de nestăpânit; năvalnic, tumultuos”. Dacă spunea „imperios necesar”, pe cuvânt că-l credeam!!
Speriat aşadar de Marian Grigoraş, subprefectul Abalaşi o ia uşor-uşor pe urmele fostului ministru de Interne Traian Igaş, care, printre alte ziceri, a avut-o şi pe aceasta: „Cetăţenii să nu încerce în această perioadă sau să nu plece la drum dacă nu este IMPETUOS necesar”!!! Adânc tare şi Igaş!
Bogdănel, sfatul nostru este să nu intri în panică. Poţi preda istorie la ţară şi fără să cunoşti limba română!
Sursa foto: Facebook!