Încă din perioada în care Liviu Dragnea i-a dat voie să candideze pentru funcţia de preşedinte al PSD Iaşi, Maricel Popa a început, spun oamenii din anturajul lui, să-şi frece mâinele de bucurie că va fi candidatul partidului la primăria Iaşi!
Bursa zvonurilor spune, la rândul său, că Maricel şi-a comandat şi câteva sondaje de opinie pentru a vedea cum stă cu popularitatea, ferm convins că nimic nu-l mai poate opri din drumul spre victorie. În realitate, însă, sondajele cică au cam ieşit de groază, popularitatea preşedintelui PSD Iaşi de abia, de abia atingând 3%.
Noi nu am văzut rezultatele şi chiar dacă avem încredere în cei care ne-au comunicat datele, ne păstrăm totuşi obiectivitatea şi îl credităm pe Maricel Popa cu o popularitate ceva mai mare! Şi când spunem acest lucru, ne bazăm, în principal, pe capacitatea sa de a strânge oamenii în jurul său, de a le ţine discursuri mobilizatoare şi, normal, de a le transmite mesaje clare, uşor de înţeles şi de pus în practică (!!!!).
Lăsăm la o partea fricile şi anxietatea care-l paralizează de cele mai multe pe Maricel Popa şi apreciem eforturile lui de a încerca să vorbească şi de a se prezenta în faţa oamenilor. Ce iese din aceste încercări, Dumnezeu cu mila!
Ca să exemplificăm cele spuse mai sus şi să demonstrăm că Maricel Popa poate fi viitorul primar al Iaşiului, vă recomandăm să ascultaţi discursul acesteuia de la conferinţa de alegeri de la PSD Iaşi (cele câteva minute în care vorbeşte sunt mană cerească pentru cei care nu au apucat să râdă astăzi şi simt nevoia să-şi mai descreţească frunţile)!