Pe 11 septembrie 1868 a apărut primul Abecedar românesc, publicat în 4.000 de exemplare.
„Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” sau Abecedarul lui Ion Creangă, așa se numește primul Abecedar românesc, care a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868, și a avut 23 de ediții succesive.
După Unirea Principatelor, principala problemă a dascălilor a fost uniformizarea manualelor, modernizarea și generalizarea alfabetului latin în redactarea lor.
Ministerul Educației a organizat un concurs în anul 1865, în urma căruia, însă, nu s-a obținut rezultatul dorit.
În anul 1864, Ion Creangă a fost numit, prin decret domnesc, institutor la Școala Primară „Trei Ierarhi” unde, la îndemnul lui Titu Maiorescu, a început să strângă material destinat scrierii și citirii.
Aici, împreună cu o echipă de cinci institutori, a început redactarea Abecedarul, lui Creangă revenindu-i „partea literară și dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vorbire al corectei vorbiri”.
Lucrarea a fost finalizată în anul 1867, apreciată de Junimea, apoi analizată de „Societatea pentru învățătura poporului român”, care a recomandat tipărirea ei.
În acest fel a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868, primul Abecedar românesc, într-un număr de 4000 de exemplare.
Abecedarul lui Ion Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări importante pentru dezvoltarea limbii și literaturii române.
Bine conceput, manualul a fost apreciat de dascăli, fiind folosit mai multe decenii.
Ion Creangă i-a avut drept colaboratori la redactarea lucrării pe colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu.
