Ieșenii din zona esplanadei Oancea vor protesta joi, 12 aprilie, împotriva amenajării în zonă a unei parcări și a unui bloc turn.
„Este poate singura șansă de a sensibiliza municipalitatea și a arăta că ținem mai mult la cei 30-40 de copaci și peste 2500mp de tăpșan decât la o parcare și blocurile turn ce ar urma să le ia locul cu toate efectele negative ce ar rezulta de aici! Oricine este bine venit pe esplanadă! Vecini, prieteni, politicieni, oamenii din administrație! Oricine ține la spațiul verde, oricine este interesat de calitatea aerului pe care îl respiră, oricine ține la viitorul copiilor și oricine ține la bunul simț cetășenesc (în detrimentul interesel meschine și a dorinței de înnavuțire prin orice mijloc) este invitat să se plimbe pe esplanadă! Și dacă tot veniți, luați cu voi și prietenii și cel mai important vorbiți și cu vecinii de pe scara voastră și explicați-le cum stau lucrurile în zona în care trăim și convingeți-i să devină niște cetățeni implicați!“, se arată într-un mesaj postat pe Facebook, în grupul „Esplanada Oancea – Tătărași Iași”.
Sursa foto: Ziarul de Iaşi