Spitalul Orășenesc din Siret a fost reclamat de o firmă de pompe funebre că favorizează o altă firmă, oferindu-i exclusivitate asupra serviciilor funerare pentru persoanele decedate în această unitate medicală.
Prestatorul de servicii funerare Ovidiu Maleș, din Siret, a sesizat, miercuri, 29 martie 2023, Direcția de Sănătate Publică Suceava, că spitalul din Siret are contract de prestări servicii funerare cu o anumită firmă care nu ar îndeplini toate condițiile necesare pentru o astfel de activitate și, totodată, că „nu permite ridicarea decedaților de către o altă firmă autorizată”, arată Monitorul de Suceava.
Ovidiu Maleș acuză și că nu sunt respectate mai multe prevederi legale în domeniu, precum aceea că persoanele decedate în spital trebuie să rămână 24 de ore la morgă, sau obligația ca spitalul să nu influențeze aparținătorii decedaților în legătură cu alegerea firmelor de pompe funebre.
În opinia prestatorului de servicii funerare, contractul pe care spitalul îl are la acest moment ar trebui reziliat și reluată achiziția sau măcar să fie afișată la loc vizibil pentru aparținători lista actualizată cu toți prestatorii de servicii funerare din județ.
Pe de altă parte, managerul spitalului, Sorin Haraseniuc, a declarat că a achiziționat servicii de transport funerar deoarece unitatea medicală nu are morgă și toate cazurile de medicină legală sau cazurile sociale decedate în spital sunt transferate de spital la morga Spitalului Municipal Rădăuți.
Pentru alți decedați (care nu țin de medicina legală și nu sunt cazuri sociale) managerul afirmă că familiile pot opta pentru orice firmă de profil pentru transportarea la morga din Rădăuți.
El susține că firma cu care are contract prestează doar servicii de transport persoane decedate, nu și îmbălsămare sau alte manopere.
Mai mult decât atât, clădirea pe care o folosea spitalul ca morgă a fost demolată în urmă cu două săptămâni, au început lucrările la o clădire nouă și temporar cu această funcție vor fi două containere, care însă nu au fost amplasate încă în incintă. Acestea vor fi racordate la utilități și vor fi folosite drept cameră frigorifică, a afirmat managerul spitalului.
„Decesul îl pronunță medicul de gardă, omul rămâne două ore unde a decedat, conform legii, sunăm la firma cu care avem contract și îl duce la Rădăuți. Tot ce moare în spital trebuie dus la Rădăuți.
Într-o săptămână cred că se termină betonarea platformei pe care vor fi amplasate cele două containere pe care le avem, vor fi racordate la utilități și vom avea camera mortuară unde să ținem decedații 24 de ore”, a declarat Sorin Haraseniuc, conform monitorulsv.ro.
Sursa: Monitorul de Suceava
Citește și Tragedie în Botoșani. A murit arsă în casă!