Valeriu Gheorghiţă a participat miercuri, 2 iunie, la inaugurarea unui centru de vaccinare pentru copii, preilej cu care a confirmat că România este prima țară din UE care vaccinează copiii împotriva COVID-19.
„Știu că Polonia în 7 iunie va demara campania de vaccinare şi pentru această grupă de vârstă, însă aici există diferenţe de strategie de la o ţară la alta. Ştim foarte bine că în multe alte ţări europene strategia de vaccinare s-a bazat pe includerea progresivă a anumitor grupe de vârstă, dar sunt incluşi de pildă copiii care au afecţiuni cronice, încă din acest moment”, a răspuns Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, unei întrebări din partea jurnaliştilor.
El a precizat însă că accesul liber la vaccinare este într-adevăr condiţionat de criteriul de vârstă în foarte multe ţări europene.
Serul folosit pentru imunizarea adolescenţilor este cel produs de Pfizer/BionTech, aprobat zilele trecute de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru categoria de vârstă 12-15 ani.
Valeriu Gheorghiţă a participat miercuri la inaugurarea unui centru de vaccinare pentru copii într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei. Acesta este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă a anunţat că începând de săptămâna viitoare va exista o unitate mobilă care va vaccina în preajma şcolilor, atât elevi, cât şi părinţi şi bunici.
„De luni o unitate mobilă va fi prezentă la toate unităţile şcolare din sector în baza programărilor (…) Se pot vaccina şi părinţii sau bunicii. Vrem să ajungă la nivelul fiecărui bloc, fiecărui om”, a declarat primarul Daniel Băluţă.
Citește și „Lăutarii” din Bârlad, săltați de mascați!
La inaugurarea centrului de vaccinare pentru copii a participat şi Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
„Am înţeles că au fost vaccinaţi peste 20 de copii, ne dorim să crească numărul lor. Sperăm într-o solidaritatea a oamenilor (…) Nu văd un loc mai bun pentru vaccinarea copiilor decât într-un parc”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.