Rudele unei femeie din satul Ghermănești, județul Vaslui, ucisă de un tânăr teribilist într-un accident produs în luna martie a anului 2019, au primit despăgubiri record, de 260.000 de euro.
Șoferul avea la testarea alcoolscopică o alcoolemie de 0,43 g/l în sânge, după cum spun anchetatorii.
Tragedia s-a produs pe 31 martie 2019 și a fost nevoie să treacă patru ani pentru ca instanța să ajungă la o concluzie.
Șoferul, care atunci avea 24 de ani, a scăpat mașina de sub control, au spus martorii, intrând în plin într-un grup de oameni.
Vehiculul scăpat de sub control a intrat în plin în grupul de persoane, rănind două persoane, iar una dintre ele, o femeie în vârstă de 53 de ani, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvată, murind.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, dar luându-se în calcul că nu mai avea antecedente penale, s-a decis cercetarea sa în stare de libertate pentru „omor din culpă” și „ucidere din culpă”.
Șoferul, acum în vârstă de 28 de ani, pe numele său, Ovidiu Chiparcă va trebui să execute 3 ani, 2 luni și 20 de zile după gratii.
De asemenea, pentru cele nouă persoane, rude ale femeii omorâte, constituite părți civile în dosar, instanța a decis să dea despăgubiri morale deloc de neglijat.
Mai exact, soțul victimei a primit 50.000 de euro – despăgubiri morale, și 4230 lei – despăguburi materiale; pentru cei trei fii ai femeii s-au acordat câte 40.000 euro de fiecare; pentru mama decedatei s-a dispus acordarea a 30.000 euro, iar pentru fiecare dintre cele două surori ale victimei s-au dispus despăgubiri de câte 20.000 euro.
Cei doi nepoți vor primi și ei câte 10.000 de euro, fiecare.
Acești bani vor fi dați de firma de asigurări Euroins, dar cum aceasta a intrat în faliment, sumele vor fi date de Fondul de Garantare a Asiguraților.
Trebuie spus că aceasta este hotărârea de fond, iar șoferul condamnat, ca de altfel orice parte nemulțumită, are posibilitatea ca în termen de 10 zile să formuleze apel.
Sursa foto: Vremea Nouă
Citește și Un procuror din Bacău face ravagii printre odraslele de bani gata