Scene șocante au avut loc în această după-amiază în centrul municipiului Botoșani. Un bărbat de 38 de ani a fost înjunghiat de femeia, de 26 de ani, cu care avea o relație de peste doi ani.
Din primele informații, bărbatul, care era șofer pe TIR, ar fi aflat că femeia avea relații și cu alți parteneri și a decis să o confrunte. Reacția femeii a fost, însă, una violentă, înjunghiindu-l pe acesta în abdomen.
Medicii de pe ambulanță l-au preluat pe o targă și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
Poliția va continua cercetările pentru a stabili întreaga situație de fapt.
Sursa foto: monitorulbt.ro
Citește și Cum a obținut un medic 100.000 de euro fără să facă nimic!