Un bărbat a decedat după ce joi, 15 iunie 2023, a fost prins sub un utilaj agricol cu care s-a răsturnat pe un drum forestier din localitatea Buhoci, județul Bacău.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
„La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat faptul că în accident este implicat un utilaj agricol, răsturnat.
Conducătorul utilajului a fost descarcerat de pompierii militari, cu ajutorul accesoriilor din dotare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajul medical, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.