O ursoaică grav rănită, împreună cu cei trei pui ai săi, în vârstă de câteva luni, au fost transferați de la Dărmănești la Rezervația de la Zărnești, care a devenit noua lor casă.
Sâmbătă, 10 iunie 2023, ursoaica însoțită de puii săi a ajuns în siguranță la Rezervația de la Zărnești, unde Sanctuarul AMP Libearty a fost pregătit să-i primească.
Asociația Milioane de Prieteni a informat că ursoaica, în vârstă de aproximativ 8-10 ani, suferea de o rană gravă la unul dintre picioare și întâmpina dificultăți majore în a-și asigura hrana în sălbăticie, ajungând până în curțile oamenilor în căutarea hranei.
Înțelegând situația urgentă în care se afla această ursoaică, autoritățile locale din comuna Dărmănești, județul Bacău, au solicitat ajutorul rezervației pentru a-i oferi îngrijirea și protecția de care avea nevoie. Astfel, s-a luat decizia de a transfera familia de urși la Sanctuarul AMP Libearty din Zărnești.
„Sanctuarul AMP Libearty este de astăzi (n.r.-sâmbătă) casă pentru o ursoaică cu trei puiuţi de numai câteva luni. Vin cu toţii din Dărmăneşti, jud. Bacău.
Autorităţile de acolo ne-au solicitat ajutorul în ceea ce priveşte familia de urşi pentru ca mama, rănită grav la un picior, nu se mai descurca în pădure şi căuta hrană în curţile oamenilor.
Detalii despre starea de sănătate a mamei urs, în postările următoare!”, au transmis reprezentanții AMP Libearty.