Sute de pacienți au stat la coadă, în această dimineaţă, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi. Mulţi dintre ei susțineau că au programare, dar că nu reuşesc să ajungă la cabinetul unde erau așteptați.
Managerul Mirela Grosu a explicat că numărul persoanelor care se prezintă la IRO a crescut semnificativ în ultima perioadă.
Potrivit acesteia, vin zilnic aproximativ 400 de pacienți, pe lângă cei 200 programaţi pentru testarea PCR, toți trebuind să treacă prin triajul epidemiologic.
Citește și Accident incredibil la Botoșani. Acul vitezometrului, blocat la 180 km/h
„Dimineața, pacienții trebuie să treacă prin triajul epidemiologic, apoi sunt repartizați la analize, la cabinetele de ambulatoriu, la internări. Au fost sărbătorile de iarnă și o parte din pacienți au amânat. Lunea în general e mai aglomerat. Este aglomerat dimineața, jumătate de oră – o oră. Încercăm să facem față fluxului de pacienți, să facem astfel încât să se respecte circuitele”, a explicat Mirela Grosu la Digi 24.
Acesta a precizat că triajul pacienților care vin la Institut este asigurat de 7-8 persoane, însă este o singură intrare, trebuie respectate circuitele epidemiologice, însă numărul de spații nu s-a modificat în ultimul an, în schimb numărul de pacienți a crescut.