A intrat cu mașina în bloc
Un autoturism a ieșit în afara carosabilului și a intrat într-un bloc de locuințe, pe str. Ana Ipătescu, din municipiul Suceava. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Două persoane, neîncarcerate, conștiente și cooperante, au fost monitorizate medical, iar una…









