160 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
La 26 octombrie 1860, era inaugurată prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza
La 26 octombrie 1860, era inaugurată prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Din cei 400 de pacienți cu boli neuropsihice grave internați la Spitalul Pădureni-Grajduri din județul Iași, până astăzi au fost identificați COVID pozitiv 85 de pacienți. Directorul spitalului, Victor Idriceanu, a declarat că au fost efectuate teste COVID la toți angajații, iar 15 dintre aceștia au ieşit pozitivi. „Avem un număr de 85 de pacienți…
Biroul Permanent al PSD a validat lista candidaților la alegerile parlamentare de la Iași. Lista pentru Camera Deputaţilor: 1. Vasile Toma 2. Vasile Cîtea 3. Marius Ostaficiuc 4. Silviu Macovei 5. Marian Șerbescu Lista pentru Senat: 1. Maricel Popa 2. Bogdan Cojocaru 3. Paul Boișteanu
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Iaşi, chiar şi în ziua cu foarte puţine teste efectuate (8.040), numărul celor…
Ministrul Nelu Tătaru a avut, duminică, la Prefectura din Iaşi, o întâlnire cu reprezentanţi ai sistemului medical ieşean, una dintre problemele discutate fiind şi cea legată de întârzierea deschiderii spitalului mobil de la Lețcani. „Sper ca vineri să avem primul pacient internat la spitalul mobil de la Leţcani. Sunt evaluări care se fac în prezent,…
Surse din PNL susțin că Ludovic Orban a făcut o mișcare care a supărat mulți lideri ai PNL din teritoriu. Într-un caz este vorba chiar de filiala din Iași, unde pe lista pentru parlamentare se regăsește chiar unul dintre „șoptitorii” din urechea premierului, adică oamenii care în prezent se ocupă de zona de comunicare a…
Municipiul Bucureşti – 549, Iaşi – 193, Bacău – 150, Timiş – 142, Dâmboviţa – 128 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi – 8, Călăraşi – 10, Giurgiu – 14.…
Un accident de circulație stupid, petrecut pe bulevardul Nicolae Iorga din Iași, a fost surprins de camerele de supraveghere. Un șofer a forțat ieșirea pe bulevard dintr-o străduță laterală, a tăiat calea primului rând de mașini, și a fost izbit de un autoturism care circula pe banda a doua!
Precizare ciudată venită din partea Direcţiei Regionale de Drumuri și Poduri: pe DN 28, Iaşi – Roman, se poate circula numai pe banda de lângă ax. „În urma numeroaselor demersuri din partea participanților la trafic, precum și a postărilor repetative pe diferite rețele de socializare privind regimul de circulație pe DN28(E58). #DRDP Iași transmite următorul…
Doar județul Neamț are o prezență la vot puțin superioară mediei naționale. Iași și Vaslui au, la ora 11.00 o prezență la vot de sub 10%. Toate cele șase județe ale Regiunii de Nord-Est au, raportat la aceeași oră, o prezență la vot inferioară față de alegerile locale din 2016. În regiunea Nord-Est prezența la…