Am aflat cine toarnă la Ziarul de Iakisik!
Am zis să aflăm, totuși, cine din Primăria Iakisik îi infomează (de multe ori greșit) pe cei de la Ziarul de Iakisik.
Am zis să aflăm, totuși, cine din Primăria Iakisik îi infomează (de multe ori greșit) pe cei de la Ziarul de Iakisik.
Complicate tare lucrurile cu primarul Kikirik din orașul Iakisik de pe planeta Marte.
Fotograful Maxime Oudoux a reuşit să surprindă o imagine extrem de rară. În aceeaşi fotografie, el a reuşit să imortalizeze planetele Marte şi Venus, satelitul natural al Pământului şi Staţia Spaţială Internaţională (ISS).
Prăbuşirea modulului european Schiaparelli la suprafaţa planetei Marte în luna octombrie a fost cauzată „de o problemă de software de navigare”.
Fără nicio legătură cu întâmplările petrecute în frumosul oraş Iaşi, astăzi o să vă arătăm că am descoperit unde vrea să-şi plimbe bişonul (sau cockerul, că nu-i mai ştim rasa) primarul Kikirik din Iakisik!
Continuăm astăzi relatările din comuna Iakisik de pe planeta Marte cu o întâmplare care, chiar dacă a avut loc vara trecută, are repercusiuni până astăzi…
Undeva pe planeta Marte, într-o comună înfrăţită, se pare, cu municipiul Iaşi se întâmplă, cum era şi normal, lucruri de domeniul science-fiction.
Primele fotografii HD ale unui apus de Soare pe Marte, în splendoarea sa … albastră, au fost realizate de instrumentul Mastcam al roverului Curiosity, în ziua 956 a misiunii acestui rover (15 aprilie).