Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul loan cel Nou” Suceava a solicitat Consiliului Judeţean Suceava să aprobe majorarea tarifelor pentru servicii hoteliere însoţitori, pentru spitalizare în regim preferenţial în cadrul secţiei şi servirea mesei la cerere, ca urmare a majorării nivelului alocaţiei de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice şi a creşterii costurilor la utilităţi.
Potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean Suceava aflat în dezbatere publică, se propune creşterea tarifului pentru servicii hoteliere însoţitori ai bolnavilor copii şi adulţi, indiferent de secţie, a celor pentru servirea mesei la cerere, precum şi a tarifului pentru spitalizare în regim preferenţial în cadrul secţiei, ca urmare a modificării nivelului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1488/31.05.2022.
Tarifele noi ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2022.
Astfel, tariful serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul cu vârsta mai mare de 3 ani, internat într-un spital public, suportat de însoţitor, nu poate depăşi dublul sumei reprezentând alocaţia de hrană specifică secţiei în care este internat copilul, motiv pentru care se propune spre aprobare un tarif pentru servicii hoteliere însoţitori ai bolnavilor copii şi adulţi, indiferent de secţie, în cuantum de 44 lei/zi. În prezent, în funcţie de secţie, tariful perceput pe zi este de 22 de lei, 26 şi 33 de lei de persoană pe zi.
De asemenea, ţinând cont de alocaţia de hrană aprobată prin Ordinul nr. 1488/3022 şi determinarea cheltuielilor de regie efectuate în anul 2021 pentru prepararea hranei în blocul alimentar, se propune spre aprobare majorarea tarifului pentru servirea mesei la cerere, la 17 lei/zi pentru un prânz şi 34 lei/zi pentru o zi întreagă.
În prezent, pentru un prânz se percepe suma de 10,50 lei, iar pentru o zi întreagă 21 de lei.
Pentru spitalizarea în regim preferenţial în cadrul secţiei se propune un tarif de 100 lei/zi/pat/persoană, ca urmare a creşterii preţurilor la utilităţi şi alocaţia de hrană.
În prezent, tariful pentru spitalizarea în regim preferenţial este de 80 de lei/zi/pat/persoană.
Citește și Doar Bucureștiul ne depășește la accidente rutiere!