Cererea de finanțare pentru construirea terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași a fost aprobată la Bruxelles.
Romeo Vatră, directorul interimar al aeroportului, a anunțat că proiectul va avea o valoare de peste 350 de milioane de lei, dintre care 85% sunt fonduri europene iar diferența o reprezintă contribuția Consiliului Județean Iași.
„Cererea de finanțare pentru Terminalul T4 a fost aprobată. Mai avem câțiva pași de făcut. Trebuie și sper să obținem creditul necesar pentru a acoperirea contribuției proprii a Aeroportului în următoarea săptămână. În felul acesta am deschis calea pentru a semna contractul de finanțare europeană pentru construcția terminalului și este un proiect important, probabil unul dintre cele mai importante proiecte ale Iașului în valoare de 357 de milioane de lei fără TVA. Sperăm ca la sfârșitul lunii să avem și un câștigător desemnat la procedura de achiziții”, a declarat Romeo Vatră.
Directorul interimar al Aeroportului Internațional Iaşi a mai spus că Terminalul T4 va fi ridicat între Terminalul T3 şi clădirea Aerostar. Noul terminal va permite un flux de 3 milioane și jumătate de pasageri pe an și va fi folosit pentru zborurile internaționale.
T4 va fi un terminal mare, de mărimea unui oraș de anvergura Iașiului. Este un terminal care va fi construit pe trei niveluri, subsol, parter și etaj, va avea amprentă la sol 10.000 de metri pătrați, 31.000 de metri pătrați suprafață desfășurată, 3 jet bridge-uri (burdufuri sau punți de îmbarcare) și 20 de check-in-uri, 7 porți de îmbarcare.
Citește și Cât vom plăti energia electrică și gazele de la 1 aprilie?





