Un tren diesel produs la Pașcani, judeţul Iaşi, care se speră că va fi un mare succes pe piața europeană, aflat în faza de testare, a fost văzut în ultimele zile pe căile ferate din Suceava.
Automotorul DMU-01, construit la Electroputere VFU Pașcani, este supus la teste de complexitate mare, până la altitudini de peste 900 de metri, pentru demonstrarea conformității cu standardele în vigoare. Zona Mestecăniș a fost aleasă pentru o parte din aceste teste, având în vedere linia cu urcare de intensitate și apoi coborâre accelerată.
În cadrul programului de testare sunt peste 95.000 de valori de înregistrat și peste 900 de situații de testat, de la temperatură, linie, viteză etc.
Automotorul, de 60 de metri lungime, este destinat transportului pe distanțe medii, cu viteză maximă de 120 km/h și are o capacitate de 164 de pasageri (142 la clasa a 2-a și 22 la clasa 1).
Aceste tipuri de garnituri au un consum relativ redus și au capacitate de transport medie.