Încă un drum de mare viteză urmează să fie dat în circulație, în acest moment aplicându-se marcajele rutiere.
Este vorba despre Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, construit de Spedition UMB, firma lui Dorinel Umbrărescu.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat, citând DRDP Craiova, că se desfășoară lucrări pe Tronsonul 3, Valea Marea-Colonești, al DEx12 Craiova-Pitești.
La finalul lunii septembrie, directorul DRDP Craiova, Călin Cosmin, informa că până la sfârșitul anului se va circula pe acest tronson.
„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitații”, transmite Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, prin directorul regional Călin Cosmin.
DRDP Craiova a prezentat și o filmare integrală cu Tronsonul 3 din DEx 12 – Craiova-Pitești.
„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitații.
La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori mobilizați și peste 150 de utilaje.
Se lucrează la structuri, care au un stadiu foarte avansat, la scurgerea și evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt se montează inclusiv indicatoarele rutiere.
Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei”, a informat Călin Cosmin, directorul regional al DRDP Craiova, după inspecția realizată în șantier.
Sursa: bugetul.ro
Citește și Clădire reper din Dacia, pusă la pământ de buldozere