Un italian în vârstă de 37 de ani a ales să-și pună capăt zilelor în ajunul Paștelui catolic, aruncându-se de la etajul 7 al unui bloc din Deva, județul Hunedoara, informează Antena 3.
Poliția municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 că bărbatul s-a aruncat în gol de la etajul 7 al blocului în care locuia, de pe strada Mihai Viteazul, iar în urma impactului cu solul acesta a decedat.
Nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Bărbatul era cetățean italian, dar locuia și lucra în România de câțiva ani.
Vestea sinuciderii i-a șocat pe colegii de muncă ai italianului, aceștia declarând că bărbatul era un om muncitor și nu dădea semne că ar avea probleme financiare sau să sufere de depresie.
„Din primele cercetări preliminare, nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei infracțiuni”, a transmis Poliția Hunedoara.
Poliţiştii români au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi încearcă acum să afle motivul pentru care bărbatul a decis să îşi pună capăt zilelor.
Citește și Cadavru descoperit în lacul Bâtca Doamnei