Un accident cumplit în urma căruia au rezultat 5 victime s-a produs miercuri seară, 12 aprilie 2023, pe drumul județean din comuna Borlești, județul Neamț.
Una dintre victime a murit.
„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 156A , în localitatea Borlești.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Borlești, conducea un autoturism pe Drumul Județean 156A, în Borlești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 64 ani, ce s-ar fi aflat staționat în vederea efectuării manevrei de viraj la stânga.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unei femei de 67 de ani și rănirea altor patru persoane.
În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat insp. Ciofu Ramona de la IPJ Neamț.
În urma coliziunii, două dintre victime au rămas încarcerate.
„Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea celor două victime, ambele pasagere in același autoturism. Una dintre victime a fost scoasă din autoturism în stare de inconștiență.
Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. Din păcate, femeia de 67 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia.
Alte patru persoane, ce necesitau îngrijiri medicale de specialitate, au fost preluate și transportate la UPU Piatra Neamț de echipajele SMURD și SAJ.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a declarat cpt. Irina Popa, ISU Neamț.
Citește și Medic arestat după ce a cerut șpagă de la un copil