13 persoane aflate într-un microbuz au fost rănite, marţi, 7 februarie 2023, într-un accident care s-a produs pe drumul naţional DN2 (E85), în localitatea Valea Mică, din comuna Cleja, județul Bacău.
Microbuzul, care efectua cursă regulată pe direcția Bacău-Sascut, era condus de un bărbat de 44 de aniși a acroșat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă care se afla staționat pe acostamentul consolidat, pe DN 2-E 85, pe raza localității Cleja, conducătorul auto efectuând activități de depanare, pe partea dreaptă a semiremorcii.
„Nu au fost persoane încarcerate. Au rezultat 13 victime, 7 dintre acestea fiind transportate la UPU Bacău de către ambulanţele SMURD, SAJ şi autospeciala de transport victime multiple”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Atât șoferul tirului, cât și cel al microbuzului au fost testați alcoolscopic, rezultatul indicând faptul ca nu se aflau sub influența alcoolului.
Victimele au vârste cuprinse între 16 și 74 de ani.
La accident au intervenit: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, o ambulanță SAJ, o ambulanță TIM (Terapie Intensivă Mobilă), un ATPVM( autospecială transport victime multiple), încadrate cu 23 de pompieri militari.


Citește și Cât se mai cere pentru un post de asistent