Conducătorii clubului din Copou și antrenorul Leo Grozavu au hotărât sâmbătă seara, 30 martie 2024, de comun acord, după o ședință, încheierea mandatului tehnicianului la cârma echipei Politehnica după 17 luni și 16 zile de la începutul activității de antrenor principal în Copou, 14 octombrie 2022.
„Îi mulțumim lui Leo pentru momentele de neuitat trăite cu el la conducerea tehnică – promovarea în Superligă, succesele din acest sezon, promovarea și dezvoltarea tinerilor jucători încununată cu selecții la loturile naționale.
Pentru acestea și multe altele îți suntem recunoscători, Leo Grozavu!
Îți dorim multe realizări pe toate planurile”, a transmis clubul ieșean.
Încetarea colaborării vine după ce FC Botoșani s-a impus în fața formației Politehnica Iași cu scorul de 2-1, aceasta după ce Poli a condus la pauză cu 1-0.
Echipa antrenată de Bogdan Andone s-a apropiat la un punct de Dinamo și la două puncte de FCU Craiova dar cele două formații încă nu au jucat în această etapă.
Citește și Spanacul ajută la eliminarea toxinelor