Pompierii au stabilit cauza incendiului care a distrus o casă din Comănești, județul Bacău.
Un coș de fum amplasat necorespunzător a dus la izbucnirea flăcărilor.
Incendiul puternic izbucnit luni seară, pe strada Goanței din Comănești, s-a încheiat cu pagube serioase.
Potrivit pompierilor, focul a mistuit o locuință pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Inițial, apelul la 112 anunța un incendiu la un adăpost de animale, însă, ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că flăcările cuprinseseră, de fapt, o casă de locuit.
După intervenția echipajelor, incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă a fost stabilită: coșul de fum, amplasat prea aproape de materiale combustibile, a favorizat izbucnirea focului.
Pompierii atrag atenția că astfel de situații pot fi prevenite prin respectarea normelor de siguranță, mai ales în cazul sistemelor de încălzire.
Citește și În 100 de grame de salam de vară se găsesc 37 de grame grăsimi!





