Cel de-al treilea tronson al rutei alternative Suceava-Botoșani va fi început cu fondurile alocate municipiului Suceava prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – 43 de milioane de lei.
Suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrării, însă acoperă aproape jumătate din necesar, pentru restul urmând să fie atrase alte finanțări sau mizându-se la redistribuiri.
Partea finală a rutei alternative include în proiect un viaduct cu o lungime de 1.015 metri care va traversa calea ferată și mai multe proprietăți.
„Valoarea proiectului este de 91,63 milioane de lei, iar jumătate din bani îi primim deja de la Guvern prin Programul Anghel Saligny, urmând să găsim surse de finanțare pentru restul. E o sumă mare, dar facem economii la valoarea terenurilor, pentru că se vor expropria doar porțiuni mici, unde vor fi instalați pilonii viaductului”, a precizat Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava.
Cea de-a treia porțiune a rutei alternative Suceava-Botoșani va lega Podul Unirii de DN 29, în apropiere de Plopeni, precum și cele două „brațe”, cel care vine din Centru, pe Mirăuți, dar și cel de la intersecția cu Calea Unirii și Traian Vuia, unde va fi realizat și un nou sens giratoriu, potrivit Monitorul de Suceava.
Citește și Sfaturi pentru bărbați: nu mergeți la plajă dacă vreți să rămâneți slabi!